Protest împotriva violenței domestice în București : Câte femei mai trebuie să moară?
Peste 3.000 de oameni au ieșit pe 3 iunie la un protest, organizat în Piața Victoriei din București, în care au cerut Guvernului ca femeile să fie protejate.
Manifestația a avut loc după ce, sâmbătă, o tânără a fost împușcată mortal pe stradă, în timp ce era de mână cu copilul ei, de către un bărbat care o abuza încă din copilărie.
Protestul a fost organizat de mai multe organizații neguvernamentale printre care Centrul FILIA, Centrul de Resurse Juridice, România, Centrul pentru Jurnalism Independent și Centrul pentru Inovare Publică.
„Ne dorim ca femicidul să fie infracțiune distinctă, cu pedepse corespunzătoare” susțin organizatorii care arată că de la începutul anului au fost ucise deja 25 de femei.
Manifestații au scandat, printre altele, „Cade una, sărim toate”, „Peste tot poliție, nicăieri justiție”, „Sute de femei sunt moarte, asta nu este dreptate” și „Solidaritate, să ne unim toate”.
Ei au protestat față de femicid și violența împotriva femeilor și le-au cerut oamenilor să înțeleagă că violența domestică nu este un fenomen izolat.
În 2024, a intrat în vigoare legislația UE privind combaterea violenței împotriva femeilor, prin care e mai ușor pentru victimele violenței domestice sp denunțe o infracțiune. România mai are însă multe de recuperat la acest capitol.
„În 2024, au fost peste 130.000 de intervenții ale poliției în cazuri de violență domestică. Cu siguranță că aceste cifre nu sunt reale pentru că multe dintre victime nu au curajul să vorbească despre experiența lor. Tocmai pentru că sunt blamate, pentru că autoritățile le trimit înapoi la agresor, pentru că nu există servicii. Avem nevoie de bugetare adecvată pentru serviciile violenței domestice. România încă nu are aceste modificări introduse, iar organizațiile din domeniu fac o mare muncă pentru a ajunge ca toate aceste lucruri să fie reglementate și la noi”, a declarat Cristina Praz, expertă în comunicare și egalitate de gen la Centrul Filia.