I.C: Atunci când vorbim de armata europeană  ne referim la ideea dezvoltării politicii Uniunii Europene în domeniul apărării și de dezvoltarea pilonului european al NATO. Practic, ne referim la abilitatea Uniunii Europene de a crea ceea ce noi numim în Bruxelles o Uniune Europeană de apărare. 

Uniunea Europeană să aibă capacitatea să ajute la întărirea și creșterea capabilităților statelor membre ca acestea să devină garanți neți ai securității convenționale pe teritoriul european. Prin urmare, ideea este ca Uniunea Europeană, împreună cu NATO, să asigure securitatea continentului european.

De ce vorbim despre implicarea Uniunii Europene în acest domeniu? Fiindcă pericolele de securitate la adresa continentului sunt multiple. Pe lângă pericolul convențional venit din partea Rusiei, avem de-a face și cu amenințări hibride, atacuri teroriste, atacuri cibernetice, atacuri asupra infrastructurii critice sau interferență străină în procesele democratice electorale din statele membre. așa cum am văzut în ultimii ani.

Prin urmare, avem nevoie de o strategie de securitate comprehensivă și pentru asta NATO nu este suficientă. Avem nevoie de NATO și Uniunea Europeană să lucreze împreună pentru a acoperi toate aceste pericole și amenințări la adresa securității și apărării continentului european și, în special, să lucreze împreună pe viitor, când vom vedea o mai mare dezangajare din partea Statelor Unite în a proteja securitatea pe continentul european. 

Rep: Ideea nefiind nouă, v-aș întreba care sunt impedimentele?

I.C: Cred că cel mai important impediment este voința politică. Am văzut că statele membre au fost tot timpul reticente în a lăsa Uniunea Europeană să lucreze pe acest domeniu. Lucrurile se schimbă însă pentru că și contextul internațional se schimbă. Pe de o parte, Statele Unite au această pivotare spre Indo-Pacific și, prin urmare, europenii trebuie să facă mai multe pentru propria lor securitate și să se angajeze mai mult în a deveni garanți ai securității continentului european.

Rusia rămâne principala amenințare la securitatea convențională în Europa. Și apoi vedem faptul că lumea migrează spre o zonă multipolară, în care vor exista și alți actori statali sau non-statali, care pot aduce anumite amenințări de securitate Europei pe viitor, că există o împărțire a sarcinilor de lucru.

NATO rămâne organizația care se ocupă de apărare colectivă, dată de articolul 5 al Tratatului NATO și de tot ce înseamnă planurile regionale de apărare. În ceea ce privește un posibil atac convențional asupra teritoriului aliat, statele membre rămân cele care au control complet asupra forțelor armate, de la recrutare până la dislocarea acestora în diferite misiuni militare. Dar Uniunea Europeană poate să ajute pe partea de dezvoltare a unei piețe europene de apărare sau industrie de apărare, pe partea de mobilitate militară, pe partea de investiții și achiziții comune, pe tot ce înseamnă inovare în apărare și dezvoltarea acestor tehnologii emergente.

De asemenea, pe tot ce înseamnă dezvoltarea politicii de securitate europeană în spațiu și pe partea de finanțare și reglementare a acestor achiziții sau procese militare care să se dezvolte la nivelul european. 

Rep: Și atunci, accentul aici pe ce se va pune pe industria de apărare? Va fi o industrie comună?

În contextul războiului din Ucraina, am văzut că piața europeană de armament nu produce suficient în termeni cantitativi și nu produce suficient de repede pentru a satisface cererile din Ucraina de pe front. Și în acest sens, industria europeană de apărare este la momentul actual subdezvoltată. Peste 75 la sută din achizițiile de arme din țările Uniunii Europene provin din țări din afara spațiului european.

63% din aceste achiziții provin de pe piața americană, ceea ce este o problemă, pentru că pe viitor vom avea nevoie să lucrăm mai mult împreună între statele europene pentru a crea această cooperare între statele europene pentru a putea vorbi despre o piață comună europeană.

De asemenea, o altă problemă este voința politică, pentru că, pentru a convinge cetățenii europeni că UE și statele membre au nevoie să investească mai mult din PIB-ul lor în apărare, în armament, trebuie să existe și beneficii economice. Când vorbim despre dezvoltarea pieței unice europene de armament, vorbim practic că, în timp ce această piață unică de armament se dezvoltă, vom vedea și efecte benefice pentru statele membre, pentru că se creează astfel și locuri de muncă în țările Uniunii Europene.

Avem strategia privind industria europeană de apărare, care prevede ca, până în 2030, cel puțin 50% din bugetul de achiziții al statelor membre să fie alocat furnizorilor și companiilor de armament din Uniunea Europeană,  60 la sută până în 2035 și cel puțin 40 la sută din aceste echipamente de apărare sau sisteme de apărare să fie achiziționate în colaborare, între statele membre. Practic, există nevoia ca să dezvoltăm această cooperare împreună, pentru că astfel vom rezolva toată fragmentarea și concurența internă pe care o avem la momentul actual. Dacă vom face lucrul acesta, vom reuși să și economisim între 18 și 57 de miliarde de euro pe an doar pentru că vom lucra împreună, și nu fragmentat. 

Rep: Pe acest împreună aș fi vrut să ne concentrăm, în condițiile în care, iată, de la București, premierul Ciolacu vorbește despre o mărire a contribuției pentru apărare - e de acord cu acest lucru, dar numai pentru industria românească...

I:C: În acest moment trăim într-o perioadă istorică cu ramificații cruciale pentru arhitectura de securitate europeană și România ar trebui să devină mai angajată în aceste procese care se întâmplă la nivelul Uniunii Europene. Ar trebui să ieșim cumva din logica asta că securitatea României este acoperită de NATO și parteneriatul strategic cu Statele Unite și Uniunea Europeană ne ajută pe partea economică. 

Realitatea este că în momentul actual și așteptările care vin din partea americanilor arată că europenii trebuie să facă mai mult pentru propria lor securitate și să o facă împreună. 

Prin urmare, logica securității din România ar trebui să fie bazată pe NATO și Uniunea Europeană în același timp, plus parteneriatul strategic cu Statele Unite și alte parteneriate strategice cu state europene precum Marea Britanie, Franța, Germania sau Polonia.

Într-adevăr, avem nevoie de investiții în industria de apărare românească, dar aceasta ar trebui să se desfășoare în logica proceselor europene. Adică și noi să participăm la toate aceste inițiative și discuții care se întâmplă la Bruxelles, pentru că este în beneficiul național al României să susținem dezvoltarea unei piețe europene comune de armament, fiindcă astfel și noi am beneficia de contracte de achiziții la prețuri negociate la nivel de Uniunea Europeană și nu individual, deci practic la contracte la prețuri mai bune, pentru că Uniunea Europeană are altă putere de negociere decât statele în sine.

Apoi de timp de livrare mai convenabil, de creșterea interoperabilității cu parteneri europeni care ar avantaja și NATO, fiindcă principiile de standardizare și interoperabilitate sunt cerute și de Alianța Nord-Atlantică. Prin faptul că am susține practic dezvoltarea politicii europene de apărare, vom susține și proiecte care pot duce la crearea de noi fabrici de armament în România sau la dezvoltarea unor noi linii de producție din industria de armament românească, cu finanțare europeană.

Pentru a face lucrul acesta, ar trebui să fim foarte activi în aceste procese care se întâmplă și ar trebui să renunțăm la ideea de prioritate națională și să ne gândim și la această perspectivă europeană, să ieșim din logica noastră națională, să ne gândim și la logica europeană și cum am putea să ne integrăm. Și dacă reușim să facem acest lucru, am beneficia și politic, pentru că am fi și noi incluși în nucleul dur al Uniunii Europene, când se întâmplă toate aceste întâlniri sau conversații despre ce ar putea să facă Uniunea Europeană pentru a-și crește capabilitățile de apărare, capabilitățile de susținere a Ucrainei sau când avem discuții despre achiziții și investiții comune.