Fechet: În niciun caz nu cred că ar trebui să nu exploatăm zăcământul Neptun Deep şi, eventual, să importam gaze
Zăcământul de la Neptun Deep trebuie exploatat, pentru a nu fi nevoiţi, eventual, să importăm gaze naturale din alte ţări, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Mediului, Mircea Fechet, precizând că evaluarea impactului asupra mediului pentru acest proiect a fost făcută respectând toate exigenţele româneşti şi europene.
spinner.loading
spinner.loading
Zăcământul de la Neptun Deep trebuie exploatat, pentru a nu fi nevoiţi, eventual, să importăm gaze naturale din alte ţări, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Mediului, Mircea Fechet, precizând că evaluarea impactului asupra mediului pentru acest proiect a fost făcută respectând toate exigenţele româneşti şi europene.
''Evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectul Neptun Deep a fost făcută respectând toate exigenţele româneşti de mediu şi europene. Am extrem de mare încredere în colegii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, cei care au emis acordul de mediu pentru Neptun Deep. Sunt de părere că zăcămintele naturale ale României trebuie respectate, trebuie exploatate, bineînţeles, cu toate exigenţele la care m-am referit mai devreme. În niciun caz nu cred că ar trebui să nu exploatăm zăcământul de la Neptun Deep şi eventual să importăm gaze naturale din alte ţări. Chiar aştept cu nerăbdare să merg pe acea platformă şi să văd cum se vor desfăşura toate procedurile de exploatare şi abia aştept ca prima moleculă de gaz românesc să fie exploatată şi până la urmă pusă în Sistemul Energetic Naţional'', a spus ministrul.
OMV a anunţat că în 2024 a investit o sumă de 7,2 miliarde de lei pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep.
Proiectul Neptun Deep, care este aşteptat să înceapă să producă în 2027, deţine cantităţi de gaze care pot fi extrase estimate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi (bcm), ceea ce îl face unul dintre cele mai importante zăcăminte din UE. Odată ce proiectul va deveni funcţional, România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE şi, pentru prima dată, un exportator net de gaze.
OMV Petrom, care este deţinută majoritar de OMV, România având un pachet de 20,7% din acţiuni, a anunţat pentru prima dată în anul 2012 că a descoperit 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră. OMV Petrom şi producătorul de stat Romgaz, care deţin proiectul Neptun Deep în proporţii egale, au luat decizia de investiţie în proiectul Neptun Deep în 2023.
Producţia de la Neptun Deep va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual timp de aproximativ 10 ani, aproape dublând producţia de gaze a României. OMV Aktiengesellschaft deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom.