Pentru femeile din România, dreptul la avort este o promisiune legală care, de multe ori, se oprește la poarta spitalelor publice. Deși legea garantează libertatea de întrerupe la cerere o sarcină care nu depășește 14 săptămâni, în realitate, în multe dintre spitalele publice nu se efectuează avort la cerere.

Un raport al Centrului Filia arată că în România, în 2019, existau județe întregi în care spitalele de stat nu efectuează avorturi la cerere. Documentul arată că unii medici refuză să facă această intervenție din motive religioase sau birocratice, inclusiv faptul că procedura nu este decontată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Iar perioada pandemiei a înrăutățit situația. 

Cele mai afectate sunt, în special, femeile din zone vulnerabile, din comunități rurale, care, din motive financiare, nu pot opta pentru sistemul privat pentru a face întreruperi de sarcină și nici nu au acces la un sistem. 

Obstacole sunt și în alte părți din Europa

Practica de a refuza întreruperile de sarcină din motive religioase în spitalele publice există și în alte state europene. Raportul Filia mai menționează că în 21 de state membre ale UE legea permite ca medicii să refuze să ofere servicii de întrerupere de sarcină din motive religioase sau morale, singurele excepții fiind Suedia, Finlanda, Bulgaria și Republica Cehă.

Apoi, în Malta și Polonia avortul este ilegal, iar în Italia și Croația procedurile pentru întreruperea unei sarcini sunt greoaie. 

În acest context european - în care se fac aproape jumătate de milion de avorturi nesigure în fiecare an, o inițiativă cetățenească a reușit să facă demersurile necesare pentru a le permite femeilor să decidă, într-adevăr, asupra propriului corp.

Recent, inițiativa „My Voice, My Choice” a reușit să strângă, la nivel european, peste un milion de semnături pentru un avort legal și sigur, cerând Comisiei Europene „să prezinte, din spirit de solidaritate, o propunere de sprijin financiar acordat statelor membre care ar putea pune la dispoziție posibilitatea întreruperii de sarcină în condiții de siguranță pentru orice persoană din Europa care încă nu are acces la avort legal și în condiții de siguranță”.

În România asociațiile, ONG-urile și influencerii au reușit sensibilizeze opinia publică și să adune 74.000 de semnături pentru avorturi sigure. 

Ca urmare a acestui demers, Comisia Europeană ar urma să susțină financiar statele, prin Fondul Social European Plus (FSE+), care îl pot accesa pe bază voluntară și în conformitate cu legile naționale, astfel încât să poată fi sprijinite femeile care au nevoie de bani pentru astfel de intervenții. 

Ce înseamnă „My voice, My choice” pentru România

Cristina Praz, reprezentantă a Asociației Filia, care s-a implicat în strângerea de semnături, ne-a explicat care este miza a acestei campanii la nivel local. 

„Numărul uriaș de semnături este esențial pentru a schimba percepția autorităților. Este important pentru a transmite că nu suntem doar câteva activiste [...], ci sunt atât de mulți oameni care spun clar că avortul la cerere nu ar trebui îngreunat sau interzis, ci este un serviciu medical de bază”, spune ea.

În perioada 2013-2020, rata avorturilor, pentru femeile cu vârsta între 15 și 49 de ani, în România a scăzut cu 55%, arată și datele unui raport din 2024 al Institutului Național de Sănătate Publică. Printre motivele care au dus la scăderea ratei avorturilor, potrivit raportului Filia, pot fi campaniile de informare a populației și oferirea de metode cotraceptive moderne gratuit unei categorii cât mai largi de beneficiare. 

Cu toate acestea, lipsa educației sexuale în școli face ca România să fie în topul european atunci când vine vorba despre mame minore.

În România, discuția despre dreptul la întreruperea de sarcină are o încărcătură istorică apăsătoare. În memoria colectivă a rămas faimosul Decret 770 din 1966, care interzicea întreruperile de sarcină și care a dus la moartea și mutilarea a mii de femei din cauza avorturilor improvizate. 

Astăzi, deși există legal dreptul la avort, în practică, ne lovim de un paradox.

„Încă avortul este un drept mai degrabă pe hârtie în România, deși este legal și ar trebui să avem acces. Din păcate, tot mai multe spitale publice refuză să ofere acest serviciu pe diferite motive, de la refuzul pe bază de credințe religioase, până la refuzul de a comunica de ce nu se poate face avort la spitalul de stat”, explică Cristina Praz.

Refuzul sistemului public împingă pacientele către mediul privat, unde se lovesc de un alt obstacol - costurile mari pentru intervenție. 

„În România, costul unei întreruperi de sarcină la cerere variază dramatic, de la 1.000 de lei, ajungând până la sume prohibitive de 4.000 de lei în clinicile private. Această realitate transformă un serviciu medical de bază într-un lux, care afectează disproporționat femeile din zonele rurale sau din orașele mici, care sunt nevoite să adauge la prețul procedurii și costurile de transport către centrele universitare”, precizează ea.

Provocarea banilor europeni: cum vor ajunge să fie folosiți în România

Deși politicile de sănătate sunt responsabilitatea fiecărui stat membru, intervenția Comisiei trasează o linie clară: îngrădirea accesului la sănătate reproductivă este o încălcare a demnității umane pe care Europa este dispusă să o compenseze financiar prin Fondul Social European Plus (FSE+). 

Potrivit inițiatorilor demersului european „My Voice, My Choice”, responsabilitatea de a transforma aceste fonduri europene în susținere financiară pentru femei revine fiecărui stat în parte, o procedură urmând să fie în curând stabilită.

Însă, pentru România, temerea este că această directivă, la fel ca multe altele ar rămâne blocată undeva pe parcursul traseului de implementare.   

 „O parte dintre strategiile care vin din partea din partea instituțiilor europene, de multe ori, nu sunt implementate la nivel local. Aici fac o paralelă și cu directivele europene pe care le avem pe zona de violență domestică sau violență de gen, care în România se implementează foarte greu”, atrage atenția Cristina Praz.

Un articol de Gabriela Gârjoabă și Tudor Pană.