Anual, peste 16% dintre elevi nu mai termină nicio formă de învățământ. Asta înseamnă câteva zeci de mii de copii, echivalentul populației unui oraș mic precum Cugir sau Petrila, care se pierd pe drum și arată cât de șubrezit este sistemul de educație românesc.

România bate pasul pe loc în fața unei crize educaționale pe care restul Europei pare să o țină sub control - abandonul școlar. Pentru că proiectul „România educată” a eșuat, oficialii români au desenat un nou plan național cu bani din PNRR. 

Între timp, în școlile din România mult prea multe scaune rămân goale în fiecare an și astfel se scrie povestea a zeci de mii de destine care anual ajung să rătăcească prin viață fără să fi învățat măcar tot alfabetul sau tabla înmulțirii. 

Un sistem care își pierde copiii la start

Rata abandonului școlar în învățământul primar și gimnazial a rămas relativ constantă în ultimii ani, dar această stabilitate maschează o realitate dureroasă, cele mai frecvente motive fiind:

• Sărăcia și costurile ascunse: Deși învățământul este gratuit, transportul, rechizitele și îmbrăcămintea reprezintă bariere insurmontabile pentru familiile defavorizate.
• Lipsa suportului parental: În multe zone afectate de migrația forței de muncă, copiii rămași în grija bunicilor pierd motivația pentru studiu.
• Inadecvarea pedagogică: Stilurile de predare rigide și lipsa personalizării învățării îi fac pe elevii cu dificultăți să se simtă respinși de sistem.

Momentele de maximă vulnerabilitate sunt: clasa pregătitoare, clasa I și clasa a V-a. Specialistul în educație Oana Dimofte a explicat, pentru ChatEurope, faptul că această „fractură” nu ține doar de programă, ci de incapacitatea sistemului de a oferi un sprijin real acolo unde familia nu poate. Trecerea la gimnaziu aduce solicitări complexe și un volum de ore pe care copiii din medii defavorizate, lipsiți de ajutor acasă, nu le pot gestiona.

Rural vs. Urban: Două Românii, două destine

În medie, în Uniunea Europeană, fenomenul abandonului este mult mai grav în afara marilor centre urbane. 

În zonele clasificate drept centre urbane, obiectivul de 9% a fost deja atins. Însă, în afara centrelor urbane, rata crește peste 10% în zonele mai puțin urbanizate. 

Fenomenul afectează zonele rurale în special în Europa Centrală și de Est, potrivit datelor Eurostat: România (26,3%), Bulgaria (17,7%), Ungaria (16,9%)- dar și în Danemarca (15,5%) și Spania (14,6%). 

„Decizia de a rămâne în școală sau de a părăsi școala ține de foarte mulți alți factori, precum calitatea profesorilor, atmosfera din școală, nivelul de segregare socială în școala respectivă sau chiar în zona respectivă și, evident, de condiția socială a fiecărei familii”, spune Oana Dimofte.

Datele Ministerului Educației sunt grăitoare: dacă în mediul urban aproape toți copiii termină clasa a VIII-a, în mediul rural, 20% din cohortă se pierde pe drum - băieții abandonează școala într-un ritm mai accelerat (8,5% față de 7,6% la fete), adesea pentru a munci în gospodărie sau agricultură. Practic, dintr-o clasă de 20 de elevi de la țară, patru dintre ei dispar înainte de finalul gimnaziului.

„Dincolo de progresul remarcabil pe care l-am avut în ultimii 30 de ani, România are, ca majoritatea țărilor din lume, și zone în care oamenii trăiesc precar, în care copiii sunt puși la muncă. Există, evident, și în secolul XXI problema asta a muncii pentru supraviețuire. O altă cifră care pe mine mă pune mereu pe gânduri este că estimările spun că un copil care abandonează școala va avea de 8 ori mai puține șanse de a se angaja avea pe parcursul vieții un dezavantaj financiar de aproximativ 200.000 de euro”, subliniază Oana Dimofte.

Dincolo de sărăcie, există reticență la schimbare

Deși sărăcia este motorul principal, specialiștii avertizează că „părăsirea timpurie a școlii este influențată și de calitatea actului educațional”. 

Stilurile de predare rigide îi fac pe elevii cu dificultăți să se simtă respinși. Un raport recent al OCDE - unul dintre cele mai relevante organisme de politici publice, arată că România se confruntă cu lipsă acută de profesori și o îmbătrânire accentuată a cadrelor didactice aflate încă în câmpul muncii. Ponderea celor tineri a scăzut de la 13% în 2013 la 8% în 2023, iar cea a profesorilor cu vârste de peste 50 de ani a crescut de la 29% la 32% în același interval.

„Dorința de reformă consider că este soluția. Dar este nevoie ca reforma să fie dorită și de sistemul educațional - unul dintre cele mai rezistente la schimbare din România. Țara nu ne vrea proști, însă nu este dispusă să schimbe ceea ce trebuie schimbat, pentru ca o mare parte din ea să se deștepte”, este de părere Oana Dimofte.

Cărțile din cărți se învață

Abandonul școlar are un cost enorm și este estimat la 2,3 miliarde de euro pe an doar în România.  

„Fiecare țară care se află pe un loc mai bun în clasament în ceea ce privește prezența la școală este poate fi o inspirație pentru noi, începând de la Islanda, Franța, Marea Britanie. În Marea Britanie au investit o sumă uriașă - 5 miliarde de lire, în programe de intervenție în școli după pandemie ca să-i ajute pe copii să nu rămână în urmă, să recupereze materia și cunoștințele pe care nu le-au putut parcurge în timpul pandemiei. Asta face o țară care își dorește să aibă copiii în școală, care își dorește să aibă oameni care vor munci peste 20 de ani și o economie funcțională”, spune experta în educație.

O carență pe care o plătim toți

Abandonul școlar nu este doar „problema lor”, a familiilor sărace, a școlilor de la țară sau a sistemului. Este o provocare imensă pentru economia României. Fiecare copil care părăsește școala astăzi este un adult care, mâine, va avea șanse minime pe piața muncii, riscând să devină dependent de asistență socială sau să alimenteze rândurile celor care muncesc la negru. 

Un material realizat de Gabriela Gârjoabă și Tudor Pană